Norme RCA 2007

   Ordin nr. 113133/2006 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule

(Publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 977 din 06 decembrie 2006)

   In conformitate cu dispozitiile art. 5 si 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare, in temeiul prevederilor art. 4 alin. (26) si (27), ale art. 5 lit. c) si ale art. 47 pct. 2 lit. k) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit Hotararii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor din data de 28 noiembrie 2006, prin care s-au adoptat Normele privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor emite urmatorul ordin:

   Art. 1. - (1) De la data de 1 ianuarie 2007 se pun in aplicare Normele privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule.
   (2) Prevederile prezentului ordin se aplica si pentru politele de asigurare RCA emise in cursul anului 2006, dar a caror valabilitate incepe la 1 ianuarie 2007.
   (3) Normele privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule sunt prevazute in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
   (4) La data intrarii in vigoare a prezentului ordin, se abroga Normele privind aplicarea legii in domeniul asigurarilor obligatorii de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule si autorizarea asiguratorilor pentru practicarea asigurarii obligatorii de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, puse in aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 3.116/2005, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 615 din 15 iulie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare.
   Art. 2. - Asiguratorii autorizati vor lua toate masurile necesare pentru aplicarea prevederilor prezentelor norme si raspund de instruirea corespunzatoare a personalului propriu si a intermediarilor implicati in contractarea asigurarilor obligatorii.
   Art. 3. - Directia generala reglementari si autorizari asigurari obligatorii si Directia generala juridica din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor vor asigura ducerea la indeplinire a prevederilor prezentului ordin.

   Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor,
   Angela Toncescu

   Bucuresti, 28 noiembrie 2006.
   Nr. 113.133.

ANEXA -  NORME privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule

   PARTEA I
Contractul de asigurare de raspundere civila pentru prejudicii produse tertilor si autorizarea asiguratorilor pentru practicarea asigurarii RCA

   TITLUL I -  Prevederi introductive

  Art. 1. - (1) In conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare, asiguratorii care practica asigurarea de raspundere civila a autovehiculelor pe teritoriul Romaniei acorda despagubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de autovehicule, de care asiguratii raspund delictual fata de terte persoane, excluzand raspunderea transportatorului, in baza unui contract de asigurare incheiat cu proprietarul sau cu utilizatorul autovehiculului.
   (2) Contractul de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule acopera raspunderea civila delictuala a proprietarului sau a utilizatorului unui autovehicul pentru prejudiciile produse unei terte parti, prin intermediul autovehiculului.
   (3) Conditiile contractuale pentru asigurarea obligatorie RCA sunt reglementate de prevederile Legii nr. 136/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, si de prezentele norme.
   Art. 2. - In intelesul prezentelor norme si in aplicarea prevederilor Legii nr. 136/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
   1. autovehicul - vehiculul cu propulsie proprie, inclusiv tramvaie, precum si remorci, semiremorci sau atase tractate ori netractate, dupa caz.
   2. asigurator RCA - societatea de asigurari care are dreptul de a incheia asigurari de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul Romaniei, precum si societati de asigurare autorizate de autoritatile competente din statele membre ale Uniunii Europene, care desfasoara activitate in Romania conform dreptului de stabilire si liberei circulatii a serviciilor;
   3. a)  autoritate de inmatriculare - autoritatea administrativa competenta sa inmatriculeze, precum si sa radieze si sa tina evidenta autovehiculelor omologate pentru a circula pe drumurile publice;
   b) autoritate de inregistrare - autoritatea administrativa competenta sa inregistreze, precum si sa radieze si sa tina evidenta autovehiculelor omologate pentru a circula pe drumurile publice;
   4. Carte Verde - documentul international de asigurare a autovehiculelor, emis in numele unui birou national, in conformitate cu Recomandarea nr. 5 adoptata la 25 ianuarie 1949 de Subcomitetul pentru transportul rutier al Comitetului pentru transportul pe uscat al Comisiei Economice pentru Europa a Natiunilor Unite;
   5. teritoriul in care stationeaza in mod obisnuit autovehiculul reprezinta:
   a) teritoriul statului in care autovehiculul stationeaza in mod obisnuit;
   b) teritoriul statului in care s-a eliberat autovehiculului un semn distinctiv similar numarului de inmatriculare sau politei de asigurare RCA, in situatiile in care nu se solicita inmatricularea unui anumit tip de autovehicul, dar autovehiculul are un numar de inmatriculare sau respectivul semn distinctiv;
   c) teritoriul statului in care proprietarul sau utilizatorul autovehiculului este rezident permanent, in cazurile in care pentru anumite tipuri de autovehicule nu se solicita placuta de inmatriculare sau vreun alt semn distinctiv;
   d) teritoriul statului in care s-a produs accidentul, in cazurile in care autovehiculele care au fost implicate intr-un accident nu au numar de inmatriculare/inregistrare sau acesta nu corespunde ori nu mai corespunde, in scopul stabilirii despagubirilor, conform prevederilor prezentelor norme;
   6. proprietarul sau utilizatorul unui autovehicul reprezinta:
   a) proprietarul/coproprietarul autovehiculului - persoana fizica sau juridica inscrisa in documentele de identitate ale autovehiculului; sau
   b) utilizatorul autovehiculului - persoana fizica sau juridica careia, in baza unui contract incheiat cu proprietarul/coproprietarul, i s-a atribuit pe o anumita perioada dreptul de folosinta a unui autovehicul.
   7. polita de asigurare RCA - forma scrisa a contractului de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule;
   8. vigneta - partea detasabila a politei RCA, aplicata la vedere pe autovehicul, care atesta existenta unei polite de asigurare RCA pentru autovehiculul respectiv;
   9. state membre - statele membre ale Uniunii Europene si celelalte state apartinand Spatiului Economic European.

   TITLUL II -  Contractul de asigurare

   Art. 3. - (1) Se considera ca un autovehicul este asigurat, daca proprietarul sau utilizatorul acestuia are incheiat un contract de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, cu valabilitate in limitele teritoriale prevazute la art. 11 pct. 7 din Legea nr. 136/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale celorlalte state semnatare ale Acordului multilateral, denumit in continuare asigurarea obligatorie RCA.
   (2) Contractul de asigurare se incheie cu un asigurator care are dreptul de a practica pe teritoriul Romaniei asigurarea obligatorie RCA.
   Art. 4. - (1) La incheierea unui contract de asigurare obligatorie RCA pentru un autovehicul aflat in evidenta autoritatii de inmatriculare sau, dupa caz, de inregistrare din Romania, asiguratorul este obligat sa emita asiguratului polita de asigurare obligatorie de raspundere civila a autovehiculelor, denumita in continuare polita de asigurare RCA, impreuna cu vigneta si Cartea Verde.
   (2) In baza unui act aditional, contractul de asigurare RCA, denumit in continuare asigurarea RCA, poate cuprinde clauze suplimentare, in conditiile in care acestea nu reduc sau nu restrictioneaza drepturile unei parti prejudiciate, ce decurg din asigurarea obligatorie RCA sau nu contravin prevederilor legale.
   Art. 5. - (1) Dovada existentei asigurarii obligatorii RCA, in cazul controalelor efectuate de autoritatile abilitate, in conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 136/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, o constituie:
   - polita de asigurare RCA emisa de asiguratorul RCA, precum si vigneta, pentru autovehiculele inmatriculate sau inregistrate in Romania;
   - pana la data ratificarii Acordului multilateral, documentul Carte Verde;
   - documentele internationale de asigurare de raspundere civila a autovehiculelor, eliberate de asiguratorii RCA din strainatate, cu valabilitate pe teritoriul Romaniei si numai pentru perioada mentionata in acestea, sau documentul de asigurare RCA emis de asiguratorii RCA din Romania, pentru autovehiculele inmatriculate intr-un stat tert.
   (2) De la data ratificarii Acordului multilateral, pentru autovehiculele care stationeaza in mod obisnuit intr-un stat membru, placutele de inmatriculare atesta ca biroul national din statul membru este garant al platii despagubirii catre persoana prejudiciata intr-un accident de autovehicul. Pana la data ratificarii Acordului multilateral, dovada existentei asigurarii de raspundere civila pentru autovehiculele care stationeaza in mod obisnuit intr-un stat membru o constituie documentul Carte Verde, in vigoare la data intrarii pe teritoriul Romaniei.
   (3) La trecerea frontierei de stat a Romaniei, proprietarii sau utilizatorii autovehiculelor inmatriculate ori inregistrate in Romania au obligatia sa prezinte documentul Carte Verde.
   Art. 6. - (1) Documentul de asigurare obligatorie RCA eliberat de un asigurator RCA, in schimbul unei prime platite de proprietarul sau utilizatorul unui autovehicul, garanteaza, pentru perioada de valabilitate inscrisa, despagubirea prejudiciilor provocate prin accidente de autovehicule produse in limitele teritoriale de acoperire, in conformitate cu prevederile prezentelor norme sau cu dispozitiile legislatiei privind asigurarea obligatorie RCA, in vigoare la data accidentului, a statului in care acesta s-a produs.
   (2) In limitele teritoriale de acoperire ale asigurarii obligatorii RCA se garanteaza, pe baza aceleiasi prime, acoperirea prejudiciilor in conformitate cu legislatia in vigoare din statul pe teritoriul caruia s-a produs accidentul de autovehicul si cu cel mai mare nivel de despagubire dintre cel prevazut in legislatia respectiva si cel prevazut in contractul de asigurare.
   (3) In cazul prejudiciului produs unui cetatean al unui stat membru, prin utilizarea unui autovehicul aflat in evidenta autoritatii de inmatriculare sau de inregistrare din Romania, in timpul deplasarii sale intre doua state membre in care este valabil tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene, daca nu exista birou national responsabil pentru teritoriul traversat si pe care s-a produs prejudiciul, se vor aplica prevederile prezentelor norme sau ale legislatiei statului in care isi are sediul asiguratorul emitent al politei de asigurare RCA.
   Art. 7. - Asigurarea obligatorie RCA se incheie pe perioada determinata:
   a) anual ori semestrial pentru autovehiculele inmatriculate sau inregistrate, dupa caz;
   b) pe perioada de valabilitate a autorizatiei provizorii de circulatie, pentru autovehiculele care se inmatriculeaza sau se inregistreaza provizoriu, dupa caz;
   c) pe perioada inmatricularii temporare, dar nu mai mult de 12 luni.
   Art. 8. - (1) Polita de asigurare RCA contine cel putin informatii despre partile implicate in contract si despre autovehicul, perioada de valabilitate a asigurarii, limitele de despagubire si prima de asigurare.
   (2) Cartea Verde cuprinde in mod obligatoriu informatii cu privire la numarul de inmatriculare al autovehiculului si la perioada de valabilitate a asigurarii RCA, precum si statele in care are valabilitate acest document.
   (3) In situatia in care anumite informatii cu privire la autovehicul nu sunt disponibile la data incheierii contractului, asiguratul este obligat sa le transmita asiguratorului in termen de 5 zile de la incheierea contractului de asigurare. In acest caz, asiguratorul va elibera Cartea Verde numai dupa primirea acestor informatii de la detinatorul politei de asigurare RCA.
   Art. 9. - (1) Asiguratorii au obligatia de a stabili tarifele de prima pentru fiecare categorie de autovehicule, calculate pe baze actuariale pentru limitele de despagubire stabilite in baza prevederilor art. 12, astfel incat sa garanteze permanent indeplinirea obligatiilor ce decurg din incheierea contractelor de asigurare RCA, constituirea rezervelor tehnice prevazute in legislatia in vigoare si plata contributiilor catre fondurile stabilite in conformitate cu legislatia in vigoare, precum si acoperirea cheltuielilor de achizitie si de administrare.
   (2) Limitele de despagubire si tarifele de prima se stabilesc anual, luandu-se in considerare limitele anuale de raspundere instituite prin prezentele norme, si se prezinta Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor cel tarziu cu 30 de zile inainte de inceperea perioadei in care acestea pot fi practicate, impreuna cu elementele si modul de calcul al primelor de asigurare, inclusiv datele statistice pe care s-a bazat acest calcul, precum si o declaratie a actuarului responsabil pentru calculul primei de asigurare cu privire la corectitudinea acestuia.
   Art. 10. - (1) Tarifele de prima notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor se publica pe site-ul fiecarui asigurator si se afiseaza atat la sediul social, cat si la unitatile teritoriale ale asiguratorului.
   (2) Asiguratorii nu pot practica tarife de prima anuale diferite fata de cele notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si publicate.
   Art. 11. - (1) Prima de asigurare se calculeaza pentru un intreg an de subscriere, potrivit tarifelor de prima anuale practicate de asigurator, aferente perioadei de valabilitate a politei de asigurare RCA.
   (2) Prima anuala de asigurare se calculeaza prin insumarea primelor lunare aferente fiecarei luni de valabilitate a politei de asigurare RCA, prima lunara fiind calculata ca raport de 1/12 din tariful anual de prima practicat. Perioada mai mare sau egala cu 15 zile calendaristice se considera luna intreaga.
   Art. 12. - (1) Suma asigurata reprezinta limita de despagubire ce poate fi acordata de asigurator pentru prejudiciile provocate in unul si acelasi accident, atat pentru pagube materiale directe sau indirecte, cat si pentru vatamari corporale sau decese, inclusiv prejudicii fara caracter patrimonial.
   (2) Pentru pagubele materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste pentru anul 2007 la un nivel de cel putin 100.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru anul 2008 limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de cel putin 150.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei.
   (3) Pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste pentru anul 2007 la un nivel de cel putin 500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru anul 2008 limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de cel putin 750.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei.
   (4) Limitele de despagubire prevazute la alin. (2) si (3) se majoreaza anual.
   Art. 13. - In cazul in care in unul si acelasi eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane si valoarea totala a prejudiciilor depaseste limitele de despagubire specificate in polita RCA, despagubirea va fi stabilita in functie de cotaparte din valoarea prejudiciului, ce revine fiecarei persoane indreptatite la despagubire pentru prejudiciile suferite in acelasi accident.
   Riscurile acoperite si excluse prin contractul de asigurare RCA
   Art. 14. - (1) Asiguratorul are obligatia de a despagubi partea prejudiciata pentru prejudiciile suferite in urma accidentului provocat de asigurat, potrivit pretentiilor formulate in cererea de despagubire, dovedite prin orice mijloc de proba. Fara a se depasi limitele de despagubire prevazute in contractul de asigurare RCA, in conditiile in care evenimentul asigurat s-a produs in perioada de valabilitate a politei de asigurare RCA, se acorda despagubiri, in forma baneasca, pentru:
   a) vatamari corporale sau deces;
   b) pagube materiale;
   c) pagube ca urmare a lipsei de folosinta a autovehiculului avariat, in cazul in care autovehiculul reprezinta mijlocul cu care persoana prejudiciata isi realizeaza obiectul de activitate, pentru care detine licenta si autorizarea in acest sens;
   d) cheltuieli legate de reprezentarea juridica, in cazul cererilor de despagubire prevazute la lit. a)-c), in legatura cu daunele potrivit lit. b) sau c), distinct de despagubirile acordate potrivit lit. a)-c), dar numai in situatia incetarii fara efect a perioadei mentionate la art. 37 alin. (2) sau a respingerii ori reducerii nejustificate a despagubirii de catre asigurator.
   (2) Indiferent de locul in care a fost produs accidentul de autovehicul, pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulatiei publice, in incinte si in orice alte locuri, atat in timpul deplasarii, cat si in timpul stationarii autovehiculului asigurat, asiguratorul acorda despagubiri pana la limita raspunderii prevazute in polita de asigurare, pentru:
   1. prejudiciul produs de dispozitivele sau instalatiile cu care a fost echipat autovehiculul, precum si pentru prejudiciul cauzat de remorca, semiremorca ori atas, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a acestora de autovehicul;
   2. daca prejudiciul a fost produs din culpa conducatorului autovehiculului, inclusiv in cazurile in care la data accidentului conducatorul autovehiculului:
   - a condus autovehiculul fara consimtamantul explicit sau implicit al asiguratului;
   - nu este titularul unui permis care sa ii dea dreptul sa conduca autovehiculul respectiv;
   - nu a respectat obligatiile legale de ordin tehnic cu privire la starea si siguranta autovehiculului respectiv;
   3. daca prejudiciul a fost produs prin fapta lucrului, cand prejudiciul isi are cauza in insusirile, actiunea sau inactiunea autovehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea autovehiculului, prin scurgerea, risipirea ori caderea accidentala a substantelor, a materialelor sau a obiectelor transportate;
   4. in cazul in care persoanele care solicita despagubiri pentru vatamari corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducatorului auto sau oricarei alte persoane a carei raspundere civila este angajata intr-un accident de autovehicul.
   Art. 15. - Asiguratorul nu acorda despagubiri pentru:
   1. cazurile in care proprietarul, utilizatorul sau conducatorul autovehiculului vinovat nu are raspundere civila, daca accidentul a fost produs:
   a) de un caz de forta majora;
   b) din culpa exclusiva a persoanei prejudiciate;
   c) din culpa exclusiva a unei terte persoane;
   2. prejudiciile suferite de conducatorul autovehiculului raspunzator de producerea accidentului;
   3. prejudiciile produse bunurilor apartinand persoanelor fizice sau persoanelor juridice, daca au fost provocate de un autovehicul asigurat RCA, detinut de aceeasi persoana fizica sau juridica, si este condus de un prepus al aceleiasi persoane juridice ori de o alta persoana pentru care raspunde persoana fizica sau persoana juridica;
   4. prejudiciile cauzate in situatiile in care nu se face dovada valabilitatii la data accidentului a asigurarii obligatorii RCA sau asiguratorul RCA nu are raspundere;
   5. partea din prejudiciu care depaseste limitele de despagubire stabilite prin polita de asigurare RCA, produs in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate si de numarul persoanelor raspunzatoare de producerea prejudiciului;
   6. amenzile de orice fel si cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducatorul autovehiculului asigurat, raspunzator de producerea prejudiciului, precum si cheltuielile de executare a hotararilor penale privind plata despagubirilor;
   7. cheltuielile facute in procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau de conducatorul autovehiculului asigurat, raspunzator de producerea prejudiciului, chiar daca in cadrul procesului penal s-a solutionat si latura civila;
   8. sumele pe care conducatorul autovehiculului raspunzator de producerea prejudiciului este obligat sa le plateasca proprietarului sau utilizatorului care i-a incredintat autovehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui autovehicul;
   9. prejudiciile produse bunurilor transportate, daca intre proprietarul sau utilizatorul autovehiculului care a produs accidentul ori conducatorul auto raspunzator si persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului;
   10. prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate in autovehiculul cu care s-a produs accidentul, daca asiguratorul poate dovedi ca autovehiculul respectiv era furat;
   11. prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalatiile montate pe autovehicule, atunci cand acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalatii de lucru;
   12. prejudiciile produse prin accidente survenite in timpul operatiunilor de incarcare si de descarcare, acestea constituind riscuri ale activitatii profesionale;
   13. prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului;
   14. prejudiciile cauzate prin utilizarea unui autovehicul in timpul unui atac terorist sau razboi, daca evenimentul are directa legatura cu respectivul atac sau razboi;
   15. pretentiile ca urmare a diminuarii valorii bunurilor dupa reparatie.
   Art. 16. - (1) In situatia in care persoana prejudiciata a contribuit din culpa la producerea accidentului sau la marirea prejudiciului, cel chemat sa raspunda va fi tinut raspunzator numai pentru partea din prejudiciu care ii este imputabila - culpa comuna. In astfel de situatii intinderea raspunderii fiecarei persoane va fi cea constatata prin orice mijloc de proba.
   (2) In situatia in care nu se poate stabili intinderea raspunderii fiecarei persoane, aceasta se va stabili in cote egale, in raport cu numarul partilor implicate in accident, fiecare parte avand dreptul la despagubire in proportia in care nu s-a facut raspunzatoare de producerea accidentului.

   TITLUL III -  Autorizarea asiguratorilor si conditii privind practicarea asigurarii obligatorii RCA

   Art. 17. - (1) Asiguratorii pot practica asigurarea obligatorie RCA daca sunt autorizati pentru desfasurarea activitatii de asigurare, in conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare, si indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii speciale:
   a) sunt autorizati pentru subscrierea riscurilor de raspundere civila a autovehiculelor, prevazute la clasa 10 lit. B din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare;
   b) dispun de un reprezentant de despagubiri in fiecare stat situat in limitele teritoriale de acoperire a asigurarii RCA, definite la art. 11 pct. 7 din Legea nr. 136/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale celorlalte state semnatare ale Acordului multilateral;
   c) dispun de o retea teritoriala formata din cel putin o unitate, sucursala ori agentie, inregistrata la oficiul registrului comertului, in fiecare judet si in municipiul Bucuresti, cu exceptia judetului Ilfov, atat pentru activitatea de contractare a asigurarii, cat si pentru cea de constatare si lichidare a daunelor;
   d) pentru fiecare unitate si subunitate dispun de personal specializat pentru activitatea de constatare si de lichidare a daunelor si efectueaza plati de despagubire la cel putin una dintre unitatile teritoriale din fiecare judet si din municipiul Bucuresti, cu exceptia judetului Ilfov;
   e) dispun, atat pentru sediul central, cat si pentru subunitati, de o dotare cu tehnica de calcul si software adecvate si de personal care sa permita contractarea asigurarii RCA, tinerea unor evidente detaliate privind incheierea, derularea si incetarea asigurarii RCA si transmiterea in sistem electronic a acestor informatii catre baza de date CEDAM.
   f) nu se afla intr-o situatie de redresare financiara sau de faliment prevazuta de legislatia speciala din domeniul asigurarilor;
   g) nu li s-au limitat ori interzis operatiunile si nici nu li s-a retras autorizatia conform art. 39 din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare;
   h) detin un program de reasigurare care garanteaza o retinere proprie prudentiala, potrivit statutului Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania;
   i) sunt membri ai BAAR, precum si ai asociatiei Fondul de protectie a victimelor strazii.
   (2) Conditiile pentru practicarea asigurarii obligatorii RCA, prevazute la alin. (1), trebuie indeplinite pe toata perioada de valabilitate a autorizarii de catre asiguratorii autorizati pentru practicarea acestei asigurari.
   Art. 18. - (1) In vederea autorizarii pentru practicarea asigurarii obligatorii RCA, asiguratorii solicitanti trebuie sa depuna o cerere la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, impreuna cu o documentatie care cuprinde urmatoarele:
   a) documentatia din care sa rezulte indeplinirea conditiilor prevazute la art. 17 alin. (1) lit. a), f) si g);
   b) lista reprezentantelor de despagubiri, prevazute la art. 17 alin. (1) lit. b);
   c) lista unitatilor teritoriale ale asiguratorului si/sau a sediilor apartinand persoanelor juridice, cu care asiguratorul are incheiate contracte de mandat pentru desfasurarea activitatii prevazute la art. 17 alin. (1) lit. c) si d), insotite de actele doveditoare, eliberate de oficiul registrului comertului, care atesta existenta acestor unitati teritoriale, pentru asiguratorii care solicita autorizarea pentru practicarea asigurarii obligatorii RCA;
   d) pentru fiecare unitate teritoriala se prezinta, sub semnatura conducatorului societatii, lista personalului specializat in activitatea de constatare si lichidare a daunelor, structura de lucru necesara efectuarii platilor de despagubiri, precum si alte informatii utile, centralizate, conform modelului prezentat in anexa nr. 2;
   e) declaratia conducatorului societatii, precum si a conducatorului compartimentului de specialitate, cu privire la indeplinirea conditiilor prevazute la art. 17 alin. (1) lit. e); in cazurile in care activitatea de contractare a asigurarii obligatorii RCA se desfasoara si prin intermediari autorizati, potrivit prevederilor art. 24, documentatia va cuprinde in completare si copiile declaratiilor intermediarilor privind indeplinirea conditiilor prevazute la art. 17 alin. (1) lit. e), pentru zonele in care asiguratorul nu detine unitati proprii;
   f) nota de fundamentare, care sa cuprinda in mod obligatoriu tarifele de prima pentru primii 2 ani si metodele actuariale de calcul utilizate pentru stabilirea tarifelor de prima, potrivit prevederilor art. 9 alin. (2), precum si o estimare a indicatorilor specifici, pentru o perioada de 5 ani.
   (2) Asiguratorii care au fost autorizati de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor sa practice asigurarea obligatorie RCA inainte de intrarea in vigoare a prezentelor norme au obligatia de a depune documentatia, din care sa rezulte indeplinirea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. b), e), h) si i), in vederea mentinerii autorizatiei de practicare a asigurarii obligatorii RCA. Asiguratorii RCA care indeplinesc aceleasi conditii prezentate in documentatia pentru care au obtinut autorizarea de practicare a asigurarii obligatorii RCA, potrivit prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) si d), vor preciza aceste aspecte printr-o declaratie semnata de conducatorul societatii si de persoanele semnificative ale departamentelor de specialitate.
   (3) Asiguratorul cu sediul social intr-un stat membru se considera autorizat pentru practicarea asigurarii obligatorii RCA pe teritoriul Romaniei de la data la care Comisia de Supraveghere a Asigurarilor ii transmite notificarea primita de la autoritatea competenta a statului membru in care se afla sediul social.
   Art. 19. - (1) Cererile de autorizare pentru practicarea asigurarii obligatorii RCA, insotite de documentatia aferenta, se solutioneaza in termen de 30 de zile de la inregistrarea acestora la registratura Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.
   (2) Daca in urma analizarii documentatiei depuse rezulta ca aceasta nu respecta cerintele instituite prin dispozitiile art. 18, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor poate dispune amanarea deciziei de acordare a autorizatiei pana la clarificarea tuturor aspectelor relevante.
   (3) Autorizatia poate fi retrasa sau suspendata de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, in conditiile legii.
   (4) Cererile de mentinere a autorizatiei, insotite de documentatia prevazuta la art. 18 alin. (2), se solutioneaza in termen de 5 zile de la inregistrarea acestora la registratura Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. Prin decizie a presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, emisa in baza hotararii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, se certifica autorizatia anterioara pentru practicarea asigurarii obligatorii RCA.
   Art. 20. - (1) Asiguratorii tiparesc polita de asigurare RCA si vigneta pe acelasi suport cu Cartea Verde.
   (2) Macheta suportului care cuprinde forma, continutul si seria politei de asigurare RCA, vigneta si Cartea Verde este prevazuta in anexa nr. 3. Fiecare asigurator va avea alocata o serie unica, ce va fi mentionata pe politele de asigurare RCA si pe vigneta.
   Art. 21. - (1) Asiguratorii RCA au obligatia de a transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, in termen de 30 de zile de la data autorizarii, potrivit prevederilor art. 19 alin. (3) sau (4), ori a notificarii precizate la art. 18 alin. (3), urmatoarele documente:
   a) dovada raporturilor juridice de reasigurare;
   b) copie a mandatului BAAR pentru eliberarea de Carti Verzi, in calitate de membru al biroului national;
   c) copie a documentului care atesta afilierea la asociatia Fondul de protectie a victimelor strazii.
   (2) Asiguratorii RCA au obligatia de a transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor copia actului aditional care modifica si/sau completeaza contractul de reasigurare transmis potrivit alin. (1) lit. a).
   (3) Asiguratorii RCA care sunt notificati de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor pentru desfasurarea activitatii de asigurare de raspundere civila a autovehiculelor pe teritoriul altor state membre, potrivit prevederilor Legii nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, au obligatia de a-si desfasura activitatea cu respectarea prevederilor legale nationale ale tarilor respective.
   (4) Asiguratorii care au dreptul de a practica asigurarea obligatorie RCA pe teritoriul Romaniei, in baza dreptului de stabilire, si libertatea de a presta servicii isi desfasoara activitatea cu respectarea prevederilor prezentelor norme.
   Art. 22. - (1) In aplicarea prevederilor art. 5 si 53 din Legea nr. 136/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale art. 5 lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, avand in vedere elaborarea si publicarea prezentelor norme, gestionarea programului de monitorizare a activitatii asiguratorilor care practica aceste asigurari, dezvoltarea si intretinerea bazei de date CEDAM, precum si pentru protejarea corespunzatoare a intereselor asiguratilor se preleva o cota procentuala de 1,38% din volumul primelor de asigurare brute incasate lunar pentru asigurarea obligatorie RCA.
   (2) Sumele determinate prin aplicarea contributiei procentuale de 1,38% asupra volumului lunar al primelor de asigurare brute incasate se vireaza pana la data de 25 a lunii urmatoare in contul nr. RO 57 TREZ 700 50 25 XXX 000 272, deschis pe seama Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor la Trezoreria Municipiului Bucuresti.
   (3) Contributia procentuala mentionata la alin. (1) si (2) poate fi modificata pentru fiecare exercitiu financiar viitor, in functie de realizarea obiectivelor prevazute mai sus.
   Art. 23. - (1) Asiguratorii au obligatia de a intocmi evidente lunare privind asigurarea obligatorie RCA, potrivit structurii tarifelor de prime prezentate Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.
   (2) Asiguratorii vor transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, pana la data de 30 a lunii urmatoare, raportarile elaborate in baza evidentelor mentionate la alin. (1), potrivit modelelor prezentate in anexele nr. 4, 5a), 5b) si 6).
   Art. 24. - (1) Pentru activitatea de constatare si lichidare a daunelor, asiguratorii RCA au obligatia de a dispune de personal specializat, imputernicit pentru a actiona in numele asiguratorului cu care are incheiat contractul individual de munca ori de mandat.
   (2) Persoana juridica, autorizata potrivit legii pentru desfasurarea activitatii de constatare si lichidare a daunelor, poate actiona in numele mai multor asiguratori RCA, in baza unor contracte incheiate cu acestia.
   Art. 25. - (1) Asiguratorii emitenti de polite de asigurare RCA pentru autovehiculele inmatriculate sau inregistrate in Romania au obligatia de a transmite catre baza de date CEDAM informatii complete privind politele de asigurare RCA incheiate direct sau prin intermediari.
   (2) Asiguratorii RCA sunt obligati sa transmita catre baza de date CEDAM prin sistem informatic, utilizand un mediu de comunicare electronica, toate informatiile privind incheierea asigurarii obligatorii RCA si data de incetare a valabilitatii sau de reziliere a documentelor de asigurare, precum si informatii cu privire la producerea unor evenimente pe parcursul derularii contractului de asigurare.
   Perioada de valabilitate a asigurarii de raspundere civila a autovehiculelor
   Art. 26. - (1) Raspunderea asiguratorului RCA incepe:
   a) din momentul platii primei de asigurare si al eliberarii documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrarii in vigoare a asigurarii, inscrisa in document, pentru asiguratul care isi indeplineste obligatiile de plata cel mai tarziu in ultima zi de valabilitate a perioadei de asigurare anterioare;
   b) dupa 48 de ore de la expirarea zilei in care s-a platit prima de asigurare si s-a eliberat documentul de asigurare, pentru persoanele care nu aveau o asigurare obligatorie RCA, valabila la momentul platii;
   c) din momentul platii primei de asigurare si al eliberarii documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrarii in vigoare a autorizatiei provizorii de circulatie sau a inmatricularii/inregistrarii autovehiculului, pentru autovehiculele comercializate, care urmeaza a fi inmatriculate/reinmatriculate ori inregistrate/reinregistrate.
   (2) Pentru protejarea persoanelor prejudiciate prin accidente de autovehicule, in cazul instrainarii unui autovehicul in baza unor acte civile sub semnatura privata, pentru care exista o asigurare obligatorie RCA valabila, aceasta asigurare ramane in vigoare pana la data radierii din circulatie a autovehiculului.
   Art. 27. - (1) Raspunderea asiguratorului inceteaza la ora 24,00 a ultimei zile de valabilitate inscrise in polita de asigurare RCA sau, anterior acestei date, in momentul radierii din evidenta circulatiei a autovehiculului.
   (2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), pentru autovehiculele care se radiaza din circulatie in perioada de asigurare ca urmare a incetarii contractelor de leasing, asigurarile obligatorii RCA raman in vigoare pana la expirarea perioadei de valabilitate inscrise in documentele de asigurare, fara modificarea primei de asigurare, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
   - noii proprietari sunt utilizatorii prevazuti in documentele de asigurare; si
   - asiguratorul a incasat integral prima de asigurare aferenta perioadei de valabilitate.
   Art. 28. - (1) Pentru autovehiculele care se radiaza din circulatie in perioada de asigurare, prima de asigurare aferenta perioadei cuprinse intre data inceperii si data incetarii raspunderii asiguratorului RCA se calculeaza prin insumarea primelor lunare stabilite in tariful de prime al asiguratorului RCA, corespunzator numarului de luni calendaristice intregi cuprinse in perioada de valabilitate a asigurarii, la care se adauga prima aferenta lunii calendaristice in care inceteaza raspunderea asiguratorului RCA, daca aceasta nu a fost deja luata in calcul ca luna intreaga.
   (2) Diferenta dintre prima de asigurare platita si cea calculata conform alin. (1) se restituie asiguratului, la cererea scrisa a acestuia, insotita de documentele doveditoare, numai in cazurile in care nu s-au platit sau nu se datoreaza despagubiri pentru evenimente produse in perioada de valabilitate a asigurarii.
   Art. 29. - (1) Daca asigurarea de raspundere civila inceteaza inainte de expirarea perioadei pentru care au fost platite primele, asiguratorul RCA are dreptul la prima pana la sfarsitul acelei luni calendaristice in care a expirat asigurarea de raspundere civila. Asiguratorul RCA va fi obligat sa returneze diferenta de prima corespunzatoare numarului de luni ramase pana la expirarea asigurarii.
   (2) Daca inainte de expirarea asigurarii RCA s-a produs un eveniment, dreptul asiguratorului RCA la prima este dat de alin. (1). Asiguratorul RCA va fi obligat sa returneze restul de prima numai daca pentru autovehiculul asigurat pentru riscurile de raspundere civila nu s-a platit ori nu se datoreaza despagubire in perioada de valabilitate a politei RCA pentru care s-a platit prima de asigurare.
   (3) In cazul in care asiguratul nu respecta obligatia de a instiinta asiguratorul RCA cu privire la modificarea informatiilor cuprinse in polita de asigurare, referitoare la autovehicul si la proprietarul sau utilizatorul acestuia, asiguratorul RCA nu va fi obligat sa returneze diferenta de prima platita.
   Reprezentantele de despagubiri
   Art. 30. - (1) Asiguratorul RCA este obligat sa numeasca reprezentante de despagubiri in fiecare stat membru, cu exceptia statului membru in care a obtinut autorizatia pentru practicarea asigurarii de raspundere civila a autovehiculelor. Reprezentanta de despagubiri are sediul in statul unde a fost numita, in cazul in care este persoana juridica, sau, in cazul in care este persoana fizica, aceasta este rezidenta ori se stabileste in statul membru in care este numita.
   (2) Numirea unei reprezentante de despagubiri nu reprezinta infiintarea unei filiale a asiguratorului RCA.
   Art. 31. - (1) Reprezentanta de despagubiri este imputernicita sa instrumenteze daunele in numele si in contul asiguratorului RCA si sa reprezinte asiguratorul RCA in cadrul conventiei de despagubire, realizata cu asiguratul si cu partea prejudiciata, potrivit prevederilor art. 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificarile si completarile ulterioare. In acest scop, reprezentanta de despagubiri intocmeste dosarul de dauna si ia toate masurile necesare pentru solutionarea cererilor de despagubire pretinse de partea prejudiciata, pentru prejudiciile cauzate in urma unui accident, consecinta a utilizarii autovehiculului:
   a) pentru care asigurarea de raspundere civila a fost emisa de catre un asigurator sau filiala acestuia in alt stat membru decat statul in care partea prejudiciata este rezidenta ori isi are sediul;
   b) care provine din alt stat membru decat statul in care partea prejudiciata este rezidenta sau isi are sediul; si
   c) daca prejudiciul s-a produs in alt stat membru decat cel in care partea prejudiciata este rezidenta sau isi are sediul.
   (2) Reprezentanta de despagubiri poate actiona pentru mai multi asiguratori RCA.
   Art. 32. - (1) Reprezentanta de despagubiri trebuie sa fie autorizata sa reprezinte asiguratorul RCA cu puteri depline, inclusiv cu drept de dispozitie in fata partii prejudiciate, sa i se atribuie competenta necesara pentru a raspunde pretentiilor de despagubire justificate ale partii prejudiciate si sa fie apta sa examineze cazul in limba oficiala a statului membru in care partea prejudiciata este rezidenta sau isi are sediul.
   (2) Numirea unei reprezentante de despagubiri nu exclude dreptul partii prejudiciate sau al asiguratorului RCA sau de a institui proceduri directe impotriva persoanei care a cauzat prejudiciul sau de la asiguratorul acestuia, dupa caz.
   Art. 33. - (1) Asiguratorul RCA este obligat sa informeze Fondul de protectie a victimelor strazii cu privire la numele si prenumele, data nasterii si adresa ori punctul de lucru ale reprezentantei de despagubiri, in cazul in care aceasta este reprezentata de o persoana fizica, sau cu privire la denumire si sediu, in cazul in care este reprezentata de o persoana juridica, precum si toate modificarile referitoare la reprezentanta, in termen de 7 zile de la numire sau de la producerea modificarilor respective.
   (2) Fondul de protectie a victimelor strazii va inainta imediat aceste informatii centrelor de informare nationale din statele membre.
   Obligatiile asiguratului
   Art. 34. - (1) Asiguratul este obligat, in cel mai scurt timp, sa instiinteze asiguratorul RCA cu privire la producerea evenimentului si sa precizeze imprejurarile cu privire la acest eveniment, iar pe parcursul investigatiilor referitoare la acesta sa procedeze in conformitate cu instructiunile primite de la asigurator.
   (2) Asiguratul este obligat, in cel mai scurt timp, sa instiinteze asiguratorul RCA in scris cu privire la faptul ca:
   a) partea prejudiciata a solicitat despagubirea de la acesta;
   b) procedurile penale sau administrative au fost indreptate impotriva lui in legatura cu evenimentul produs si sa informeze asiguratorul RCA imediat cu privire la demersul acestor proceduri, precum si la rezultatul acestora;
   c) partea prejudiciata si-a exercitat dreptul sa fie despagubita prin inaintarea unei cereri catre o instanta judecatoreasca sau catre o alta autoritate, in situatia in care asiguratul afla despre acest lucru.
   Art.  35 - Asiguratul este obligat, in cel mai scurt timp, sa ofere partii prejudiciate, la cererea acesteia, informatiile necesare pentru formularea cererii de despagubire, in special numele si prenumele si locul de rezidenta; numele, prenumele si locul de rezidenta sau denumirea, sediul proprietarului ori al utilizatorului autovehiculului; denumirea, sediul asiguratorului care a emis polita de asigurare RCA, seria si numarul politei de asigurare RCA si, daca este implicat un autovehicul care este supus inmatricularii sau inregistrarii, denumit in continuare autovehicul inmatriculat, sa furnizeze numarul de inmatriculare ori de inregistrare al autovehiculului care a produs prejudiciul, din statul care a eliberat acest numar.
   Despagubirea
   Art. 36. - Persoana prejudiciata are dreptul sa inainteze cererea de despagubire catre asiguratorul RCA, in cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, potrivit prezentelor norme, sau catre Fondul de protectie a victimelor strazii, in cazul producerii unui risc acoperit din acest fond, potrivit art. 251 din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
   Art. 37. - (1) Despagubirea se efectueaza de catre asiguratorul RCA in termen de 15 zile de la data la care acesta a definitivat investigatia necesara evaluarii sumei pe care este obligat sa o plateasca sau de la data la care a primit o hotarare judecatoreasca definitiva cu privire la suma de despagubire pe care este obligat sa o plateasca.
   (2) Asiguratorul RCA este obligat sa desfasoare investigatia privind producerea accidentului, in termen de cel mult 3 luni de la data avizarii producerii evenimentului asigurat, in conditiile in care respectivul accident nu face obiectul unor cercetari efectuate de autoritatile publice. In termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de catre partea prejudiciata ori de catre asigurat, asiguratorul RCA este obligat fie:
   a) sa raspunda cererii partii solicitante, formuland oferta de despagubire potrivit propriilor investigatii cu privire la producerea evenimentului asigurat, in cazul in care se dovedeste indeplinirea conditiilor de asigurare si producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA; sau
   b) sa notifice partii prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, in totalitate sau partial, pretentiile de despagubire.
   Art. 38. - Daca asiguratorul RCA nu isi indeplineste obligatiile in termenul prevazut la art. 37 sau si le indeplineste defectuos, inclusiv daca diminueaza nejustificat despagubirea la suma de despagubire cuvenita, care se plateste de asigurator, se aplica o penalizare de 0,1% calculata pentru fiecare zi de intarziere.

   PARTEA a II-a
  Norme tehnice privind avizarea, constatarea prejudiciilor si plata despagubirilor

   TITLUL I -   Avizarea si constatarea prejudiciilor

   Art. 39. - (1) Pentru acoperirea prejudiciilor suferite in urma producerii unor accidente de autovehicule, persoanele prejudiciate depun o cerere de despagubire la asiguratorul RCA cu care proprietarul sau utilizatorul autovehiculului, raspunzator de producerea accidentului, a incheiat asigurarea obligatorie RCA, la reprezentanta de despagubiri sau la Fondul de protectie a victimelor strazii.
   (2) Depunerea cererii de despagubire cu privire la producerea evenimentului asigurat prin polita de asigurare RCA reprezinta avizare de dauna si obliga asiguratorul RCA raspunzator sa deschida dosarul de dauna, sa efectueze constatarea pagubelor, sa comunice in scris partii prejudiciate cu privire la documentele ce trebuie depuse pentru solutionarea cererii de despagubire si sa solutioneze cererea de despagubire in termenul legal.
   Art. 40. - (1) Incuviintarea cu privire la stabilirea despagubirii pe baza conventiei dintre asigurat, partea prejudiciata si asiguratorul RCA se da:
   a) de catre proprietarul sau utilizatorul autovehiculului raspunzator de producerea prejudiciului, pe baza constatarii amiabile de accident ori pe baza actelor eliberate de persoanele care au competente sa constate accidentele de autovehicule, pe baza instiintarii sau a procesului-verbal de constatare a pagubelor intocmit de asigurator;
   b) de catre persoana prejudiciata ori de catre un reprezentant, in cazul persoanelor juridice, pe baza procesului-verbal de constatare a pagubelor intocmit de asigurator;
   c) de catre orice persoana care a condus, cu consimtamantul asiguratului, autovehiculul prin intermediul caruia s-a creat prejudiciul; existenta consimtamantului se prezuma.
   (2) In situatiile prevazute la alin. (1), in cazul persoanelor fizice, incuviintarea poate fi data de sotia/sotul asiguratului si a/al persoanei prejudiciate, ori, in caz de imposibilitate a ambilor soti (spitalizare, deces, detentie, lipsa indelungata din localitate etc.), de oricare dintre urmatoarele persoane majore: copii, parinti, surori sau frati ai asiguratului, respectiv ai persoanei prejudiciate ori ai sotiei/sotului acestora.
   Art. 41. - (1) In cazul in care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana pagubita se adreseaza asiguratorului sau de bunuri, constatarea avariilor, solutiile tehnologice adoptate, evaluarea si stabilirea despagubirilor sunt opozabile asiguratorului RCA al persoanei vinovate.
   (2) In situatia respectarii prevederilor alin. (1), asiguratorul de bunuri al persoanei pagubite recupereaza despagubirea platita de la asiguratorul RCA al persoanei vinovate fara ca asiguratorul RCA sa fie indreptatit sa respinga o astfel de cerere.
   (3) Eventuala diferenta de despagubire, daca este justificata, ramane pe contul asigurarii facultative, neputand fi recuperata de la asigurat, persoana vinovata, daca despagubirea platita din asigurarea facultativa nu depaseste limita de despagubire ce poate fi acordata de asiguratorul RCA pentru prejudiciile cauzate in unul si acelasi accident de autovehicul, prevazuta in polita de asigurare RCA.
   Art. 42. - (1) Procesul-verbal de constatare a pagubelor se semneaza de toate persoanele care iau parte la intocmirea acestuia.
   (2) Eventualele obiectii ale partilor cu privire la prejudiciile constatate vor fi mentionate in procesul-verbal sau intr-o anexa la acesta.
   (3) Eventualele modificari in cuprinsul procesului-verbal trebuie certificate sub semnatura persoanelor precizate la alin. (1).
   (4) Daca prin demontarea sau reparatia bunului avariat au rezultat si alte pagube produse ca urmare a accidentului, ce nu au putut fi constatate initial, se va intocmi un proces-verbal suplimentar de constatare a pagubelor, cu participarea acelorasi persoane care au luat parte la constatarea initiala.
   Art. 43. - Dupa efectuarea constatarii, asiguratorul RCA este obligat sa elibereze persoanei prejudiciate o copie a procesului-verbal de constatare a pagubelor sau o nota de constatare, in care sa se indice si numarul dosarului deschis, piesele constatate ca avariate in unul si acelasi accident si solutiile tehnice adoptate: inlocuire sau reparatie, precum si lista documentelor necesare a fi depuse de catre pagubit pentru finalizarea dosarului de dauna si efectuarea platii.
   Art. 44. - Asiguratorii RCA pot acorda despagubiri si in cazul in care persoana pagubita a procedat la repararea autovehiculului avariat inainte ca asiguratorii sa efectueze constatarea prejudiciului, daca imprejurarile si cauzele producerii evenimentului asigurat, precum si cuantumul pagubei rezulta din actele aflate la dosar. In asemenea situatii stabilirea marimii cuantumului pagubelor se face in baza datelor consemnate in actele incheiate de organele de politie, de unitatile de pompieri sau de celelalte autoritati publice competente, a documentatiilor privind costul efectiv al reparatiilor efectuate, coroborate cu preturile practicate de unitatile de specialitate, a declaratiilor scrise ale partilor implicate in accident si ale martorilor cu privire la accidentul produs, precum si a altor dovezi prezentate, coroborate cu propriile constatari ale asiguratorului, rezultate in urma examinarii reparatiilor executate la autovehicul si, dupa caz, a inlocuirii eventualelor parti componente sau piese avariate, precum si cu investigatiile in legatura cu dinamica accidentului, localizarea acestuia etc. Si in aceste cazuri datele constatate vor fi consemnate in procesul-verbal de constatare a pagubelor la autovehicule, care va fi semnat de toate persoanele care iau parte la intocmirea acestuia.